14.11.2025, 08:30:00M
Materialitate: RIDICATĂ
Max: 9,0 · Medie: 9,0
Detalii materialitate
Max: 9,0 · Medie: 9,0
Med Life S.A. publică raportul pentru T3 2025
Titlul original: Raport trim 3 2025
Rezumat AI pe subiecte
9.0/10Med Life S.A. - M Raport trim 3 2025 Data Publicare: 14.11.2025 8:30:23 Cod IRIS: 0C93F Nr. 89 / 14 noiembrie 2025 Catre
Med Life S.A. - M Raport trim 3 2025 Data Publicare: 14.11.2025 8:30:23 Cod IRIS: 0C93F Nr. 89 / 14 noiembrie 2025 Catre: BURSA DE VALORI BUCURESTI AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINA
Text extras
Med Life S.A.
-
M
Raport trim 3 2025
Data Publicare: 14.11.2025 8:30:23
Cod IRIS: 0C93F
Nr. 89 / 14 noiembrie 2025
Catre: BURSA DE VALORI BUCURESTI
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA
COMUNICAT
Data raportului:
14 noiembrie 2025
Denumirea entitatii emitente:
MED LIFE S.A. ("MedLife" sau "Societatea" sau “Compania”)
Sediul social:
Calea Grivitei nr. 365, sector 1, Bucuresti, Romania
Numarul de telefon / fax:
0374 180 470
Codul unic de inregistrare:
8422035
Numar de inregistrare in Registrul Comertului:
J1996003709402
EUID:
ROONRC.J1996003709402
Capital social subscris si varsat:
132.870.492 RON
Numar total actiuni:
531.481.968 (din care 665.983 actiuni fara drept de vot si 530.815.985 actiuni cu drept de vot)
Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise:
Bursa de Valori Bucure
sti, Categoria Premium
MedLife raporteaza o crestere de aproape 20% in primele noua luni fata de anul trecut: „Genetica si integrarea AI deschid noi orizonturi, iar MedLife va fi acolo - nu doar ca utilizator de inovatie, ci ca generator de progres medical”
·
MedLife a inregistrat in primele noua luni ale anului o cifra de afaceri consolidata pro-forma de peste 2,36 miliarde de lei, in crestere cu 19,5% fata de aceeasi perioada din 2024.
·
Spitalele raman principalul vector de accelerare, inregistrand o crestere robusta la nivelul celor 9 luni. Performanta medicala alaturi de cea financiara pe acest segment de business au condus MedLife in pozitia de lider la nivel national.
·
Grupul accelereaza dezvoltarea proiectelor de testare genetica, integrare AI si cercetare medicala consolidandu-si statutul de companie tehnologizata care inoveaza si schimba paradigme in dezvoltarea pietei de servicii medicale din Romania, dar si din regiune
.
Bucuresti, 14 noiembrie 2025:
MedLife, cea mai mare retea de servicii medicale private din Romania si singura companie cu capital romanesc din topul operatorilor de profil, anunta rezultatele financiare pentru primele noua luni ale anului 2025. Grupul a inregistrat o cifra de afaceri consolidata pro-forma de peste 2,36 miliarde de lei, in crestere cu 19,5% fata de aceeasi perioada a anului 2024. De asemenea, EBITDA pro-forma a inregistrat un avans important, situandu-se cu 20,4% peste nivelul raportat in primele noua luni ale anului trecut.
Evolutia confirma consolidarea pozitiei de lider a Grupului si performanta sustenabila a tuturor liniilor de business, intr-un context economic caracterizat de un ritm moderat de crestere. Cele mai importante avansuri au fost inregistrate pe diviziile de spitale (+39,2%) si clinici (+19,2%), urmate de laboratoare (+16,1%) si farmacii (+11,2%). Performanta acestor divizii confirma impactul pozitiv al investitiilor recente in echipamente medicale de ultima generatie, solutii digitale integrate si parteneriate strategice cu specialisti de top.
Accelerarea inovatiei: genetica si inteligenta artificiala
In paralel cu consolidarea performantelor financiare, compania accelereaza directia strategica de dezvoltare in domeniul medicinei personalizate, prin lansarea Longevity100+, primul si cel mai amplu program de testare genetica din regiune. Initiativa isi propune sa democratizeze accesul la testarea genetica, mutand accentul de la tratarea bolilor aflate in stadii avansate catre identificarea timpurie a riscurilor si preventie. Potrivit reprezentantilor MedLife, incepand cu anul viitor, testarea genetica din cadrul programului va fi disponibila publicului larg, la un pret accesibil, marcand un pas concret catre transformarea medicinei preventive in Romania.
Totodata Grupul a accelerat dezvoltarea si implementarea propriilor solutii bazate pe inteligenta artificiala menite sa sustina analiza avansata a imaginilor si datelor medicale. Aceste proiecte contribuie la cresterea preciziei diagnosticului, la siguranta actului medical si la reducerea timpului de raspuns pentru pacienti.
„
Rezultatele din primele noua luni confirma ca modelul nostru de crestere este solid si sustenabil, chiar intr-un mediu economic mai moderat. Investitiile pe care le facem in tehnologie, automatizare, genetica si inteligenta artificiala nu sunt doar cheltuieli, ci active strategice care vor genera valoare in urmatorii ani.
Datele pe care le raportam astazi reflecta transformarea pe care o construim: trecem de la servicii medicale de screening si tratament la planuri de sanatate personalizate, bazate pe date exacte furnizate de genetica, tehnologie de ultima generatie si expertiza echipelor noastre medicale multidisciplinare - un model care ne diferentiaza pe termen lung si consolideaza avantajul nostru competitiv
” a declarat Mihai Marcu, Presedinte si CEO al Grupului MedLife.
Dezvoltare organica sustinuta
In acelasi timp, Grupul MedLife a continuat extinderea infrastructurii medicale la nivel national printr-o serie de proiecte organice care s-au finalizat in aceasta perioada.
Astfel, pe zona de spitale Grupul a marcat inaugurarea noului bloc operator al Spitalului MedLife Craiova, o investitie care aduce tehnologie de ultima generatie si standarde chirurgicale de top pacientilor din Oltenia. Pe zona de clinici, MedLife a punctat o investitie de peste 3 milioane euro la Pitesti prin deschiderea unei noi unitati medicale de mari dimensiuni conceputa pentru a oferi servicii integrate - de la consultatii si analize, pana la imagistica si spitalizare de zi. De asemenea, pe zona de laborator, compania a inaugurat primul laborator complet automatizat din Brasov, o investitie de peste 2 milioane de euro, care contribuie la cresterea capacitatii de procesare, la reducerea timpilor de analiza si la o acuratete superioara a rezultatelor
.
Cercetare si inovatie aplicata in imagistica medicala
Privind in perspectiva, compania isi doreste sa accelereze proiectele care au la baza componenta de cercetare si contribuie activ la imbunatatirea actului medical si a experientei pacientului. Un proiect definitoriu in acest sens, il reprezinta initiativa pilot de cercetare in imagistica medicala demarat recent, in care medicii radiologi MedLife lucreaza cot la cot cu un algoritm AI antrenat sa recunoasca tipare subtile si sa contribuie la redactarea unor rapoarte imagistice standardizate, complete si precise care vor avea ca obiectiv cresterea nivelului de precizie in stabilirea diagnosticului. Cu o baza de aproape un milion de investigatii RMN, acest proiect pozitioneaza Romania in avangarda cercetarii medicale private din regiune, demonstrand cum tehnologia poate amplifica expertiza umana fara a o inlocui.
„Inteligenta artificiala si solutiile inovatoare deschid noi orizonturi, iar MedLife va fi acolo - nu doar ca utilizator de inovatie, ci ca generator de progres medical, capabil sa creeze valoare reala pentru pacienti, comunitate si intregul sistem de sanatate.”, a concluzionat Mihai Marcu, Presedinte si CEO al Grupului.
Prin astfel de initiative, MedLife isi consolideaza statutul de lider in inovatia medicala din Romania si rolul de motor al transformarii sistemului de sanatate, prin investitii constante in cercetare, digitalizare si formarea unor echipe interdisciplinare de elita.
Analiza Contului de Profit si Pierdere Consolidat
Cifra de afaceri a perioadei de 9 luni incheiata la 30 septembrie 2025 a fost de 2.361.915.728 RON, in crestere fata de cifra de afaceri obtinuta in primele 9 luni ale lui 2024 cu 19,4%. Cresterea s-a datorat, in principal, cresterii din toate liniile de afaceri ale Grupului, precum si achizitiilor finalizate de Grup in 2024 si 2025.
Cheltuielile operationale includ cheltuielile fixe si variabile, precum si cheltuielile cu bunuri si materiale utilizate de Grup pentru prestarea serviciilor. Grupul a inregistrat cheltuieli operationale de 2.248.786.583 RON in perioada de 9 luni incheiata la 30 septembrie 2025, reprezentand o crestere de 20,2%, respectiv 377.236.659 RON, comparativ cu perioada corespunzatoare a lui 2024. Cheltuielile operationale, ca pondere in total venituri operationale, au reprezentat 94,83% in perioada de 9 luni 2025 si 94,31% in perioada de 9 luni 2024.
Profitul operational a inregistrat o crestere de 8,6% pentru perioada de 9 luni din 2025 comparativ cu perioada similara din 2024, de la RON 112.927.259 in 2024 la RON 122.692.182 in 2025.
Pierderea financiara a crescut in perioada de 9 luni din 2025 cu RON 34.866.317, de la o pierdere de RON 75.048.815 la 30 septembrie 2024 la o pierdere de RON 109.915.132 la 30 septembrie 2025, ca urmare a cresterii cursului valutar de la 31 decembrie 2024, 4,9741 RON pentru 1 EUR, la cel de la 30 septembrie 2025 de 5,0811 RON pentru 1 EUR si a reevaluarii imprumutului sindicalizat care este denominat in moneda EUR.
Rezultatul net inregistrat pentru perioada de 9 luni incheiata la 30 septembrie 2025 reprezinta o pierdere in suma de RON 6.396.903 comparativ cu perioada corespunzatoare din 2024, reprezentand profit in suma de RON 20.828.157, preponderent cauzata de fluctuatiile cursului valutar.
Analiza Bilantului Consolidat
Activele imobilizate se ridica la RON 2.437.309.022 la data de 30 septembrie 2025, inregistrand o crestere de RON 79.900.625, respectiv 3,4%, comparativ cu 31 decembrie 2024. Cresterea s-a datorat in principal achizitiilor de imobilizari corporale in perioada cu aproximativ 57mil RON.
Activele circulante au crescut cu RON 46.636.892, respectiv cu 7,1%, de la RON 658.905.448 la 31 decembrie 2024 la RON 705.542.340 la 30 septembrie 2025.
Datoriile curente (excluzand elementele purtatoare de dobanda) au scazut cu RON 58.836.812, respectiv cu 8%, de la RON 711.442.119 la 31 decembrie 2024 la RON 652.605.307 la 30 septembrie 2025.
Datoria purtatoare de dobanda a crescut cu RON 206.723.577, respectiv cu 12%, de la RON 1.685.881.346 la data de 31 decembrie 2024 la RON 1.892.604.923 la data de 30 septembrie 2025.
Principalii Indicatori Operationali
Linie de afaceri
Informatii
Perioada de 9 luni incheiata
2025
2024
Clinici
Venit
884,149,472
741,702,586
Vizite
3,615,877
3,181,076
Venit mediu
244.5
233.2
Stomatologie
Venit
92,396,013
95,033,275
Vizite
134,884
142,476
Venit mediu
685.0
667.0
Spitale
Venit
652,570,668
468,675,295
Pacienti
155,580
117,878
Venit mediu
4,194.4
3,975.9
Laboratoare
Venit
262,226,843
225,891,790
Analize
7,994,477
6,613,519
Venit mediu
32.8
34.2
Corporate
Venit
225,999,696
224,533,480
PPM
900,837
885,435
Venit mediu
250.9
253.6
Farmacii
Venit
56,034,730
50,395,133
Clienti
325,141
344,051
Venit mediu
172.3
146.5
Altele
Venit
188,538,306
172,437,148
Total
2,361,915,728
1,978,668,707
Disponibilitate raport
Raportul integral privind Rezultatele trimestrului III 2025 este disponibil pe website-ul societatii, in sectiunea Relatia cu investitorii / Rapoarte si prezentari / Rapoarte financiare (
https://www.medlife.ro/relatia-cu-investitorii/rapoarte-si-prezentari/rapoarte-financiare
) si pe
website-ul Bursei de Valori Bucuresti (simbol
M
).
Teleconferinta prezentare rezultate
Va reamintim ca MedLife organizeaza o teleconferinta de prezentare a rezultatelor financiare in data de 14 noiembrie 2025, ora 16:00 (ora Romaniei). Teleconferinta se va desfasura in limba engleza, iar prezentarea si transcriptul aferente vor fi disponibile ulterior, pe website-ului MedLife, in sectiunea Relatia cu investitorii / Rapoarte si prezentari / Rapoarte financiare. Pentru participarea la eveniment, va rugam sa ne contactati la adresa de e-mail:
investors@medlife.ro
.
__________________
Mihail Marcu
Director General