Confirmă
30.10.2025, 08:00:00BRD
Materialitate: RIDICATĂ
Detalii materialitate
Max: 9,0 · Medie: 9,0

BRD anunță rezultatele financiare pentru T3 2025

Titlul original: Raport trim 3 2025

Rezumat AI pe subiecte

9.0/10BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. - BRD Raport trim 3 2025 Data Publicare: 30.10.2025 8:00:20 Cod IRIS: 459CC REZULTATE

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. - BRD Raport trim 3 2025 Data Publicare: 30.10.2025 8:00:20 Cod IRIS: 459CC REZULTATELE GRUPULUI BRD LA FINALUL PRIMELOR 9 LUNI ALE ANULUI 2025 :

Text extras

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
-
BRD
Raport trim 3 2025
Data Publicare: 30.10.2025 8:00:20
Cod IRIS: 459CC
REZULTATELE GRUPULUI BRD LA FINALUL PRIMELOR 9 LUNI ALE ANULUI 2025 :
PERFORMANTA FINANCIARA
SUSTINUTA DE O DINAMICA SOLIDA LA NIVEL COMERCIAL
Comunicat de presa
Bucuresti, 30 octombrie 2025
Principalele tendinte comerciale si indicatori financiari ai BRD Groupe Societe Generale la 30 septembrie 2025, la nivel consolidat, conform Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS):
Activitate comerciala puternica in primele noua luni ale anului
·
Soldul creditelor nete
(incluzand si finantarile de tip leasing): +13,7% la finalul lunii septembrie 2025 fata de aceeasi perioada a anului trecut, evolutie sustinuta de o activitate de creditare dinamica pe toate segmentele (retail +13,2% si companii +15,0%, in dinamica anuala)
·
Creditarea persoanelor fizice
a ramas solida, productia atingand 10,5 miliarde RON (+25,8% fata de primele 9 luni ale anului 2024), aproape dublu fata de primele 9 luni ale anului 2023
·
Crestere constanta a bazei de depozite
: +10% la finalul lunii septembrie 2025, fata de aceeasi perioada a anului trecut
·
BRD Asset Management
si-a consolidat pozitia de lider pe piata OPCVM-urilor, cu o crestere semnificativa a activelor administrate la 8,1 miliarde RON, +39% an/an si o cota de piata de 25,2% la finalul lunii septembrie 2025
·
Accelerarea adoptiei solutiilor e-banking:
1,83 milioane utilizatori YouBRD (+15% an/an) la finalul lunii septembrie 2025 si numar de tranzactii in crestere cu 26% in primele 9 luni ale anului 2025
Ø
Finantarile sustenabile continua sa creasca,
atingand
523 milioane EUR
in primele 9 luni ale anului 2025
Ø
Eficienta operationala imbunatatita,
cu raport Cost/Venit (C/I) in scadere
Ø
Indicatori de calitate a portofoliului de credite:
rata NPL de 2,4%, acoperire NPL de 71,3% la finalul lunii septembrie 2025
Ø
Evolutia
costului net al riscului
confirma tendinta de normalizare
Ø
Profit net de 1.158 milioane RON, +6% an/an, ROE ~16%
pentru primele 9 luni ale anului 2025
„In primele noua luni ale anului, marcate de un mediu tensionat, BRD a ramas fidel angajamentului sau de a-si servi atat clientii, cat si economia romaneasca in ansamblu, continuand sa inregistreze o buna dinamica a rezultatelor comerciale si financiare.
Soldul creditelor nete, incluz
a
nd finantarile de leasing, a crescut cu +14% fata de aceeasi perioada a anului trecut, sustinut de performante pozitive pe ambele  segmente, retail si companii. Creditarea persoanelor fizice s-a evidentiat ca principal motor de crestere, cu o majorare de 15% a soldului net si o dinamica remarcabila a productiei de credite, care a atins 10,5 miliarde RON in primele 9 luni din 2025. In timp ce creditarea companiilor a ramas robusta, dinamica anuala s-a temperat la +15,0%, pe fondul unui context macroeconomic dificil si al perspectivelor aferente.
BRD isi asuma in continuare rolul de a-si sprijini clientii in a deveni mai competitivi, mai rezilienti si mai inovatori, contribuind la o dezvoltare responsabila, cu grija fata de mediu, clima si societate. Noile tranzactii directionate catre finantarea sustenabila au totalizat 523 milioane EUR in primele 9 luni ale anului 2025.
Pe plan digital, BRD beneficiaza de o adoptie in crestere, cu un numar tot mai mare de utilizatori ai aplicatiei pentru mobil You BRD (1,83 milioane la final de septembrie 2025) si de tranzactii realizate prin intermediul acesteia. Mai mult, constant sunt adaugate functionalitati relevante, printre cele mai recent lansate fiind optiunea multicurrency si rambursarea anticipata partiala a creditelor, disponibile acum in aplicatia YouBRD.  Aceste rezultate reflecta eforturile continue ale BRD de a imbunatati experienta si interactiunea clientilor cu banca.
Pe baza acestor fundamente comerciale dinamice, BRD a inregistrat
o crestere solida a veniturilor in primele 9 luni ale anului, peste ritmul de crestere a cheltuielilor operationale, contrar unui mediu mai dificil, caracterizat inclusiv prin dublarea taxei pe cifra de afaceri incepand cu semestrul al doilea din 2025, in timp ce indicatorii de calitate a creditelor au ramas solizi. Totodata, nivelurile de lichiditate si capital ale BRD se mentin confortabile, asigurand o baza solida pentru o performanta sustenabila”,
a spus
Maria Rousseva
,
CEO al BRD Groupe Societe Generale
.
Performanta comerciala pe toate segmentele
Creditele nete in sold, incluzand si finantarile de leasing, au ajuns la 53,4 miliarde RON, marcand o crestere de +13,7% fata de finalul lunii septembrie 2024 (din care finantarile de leasing au avansat cu +8,2% an/an), sustinute de o activitate de creditare dinamica atat pe segmentul retail, cat si pe cel al companiilor. Creditarea retail a condus cresterea pe segmente, cu o majorare de +13,2% an/an a creditelor nete in sold la final de septembrie 2025, sustinuta de creditele acordate persoanelor fizice (+14,5% an/an). Productia de credite acordate persoanelor fizice in primele 9 luni din 2025 s-a mentinut solida, atingand 10,5 miliarde RON, in crestere cu +25,8% fata de primele 9 luni din 2024, cu o contributie semnificativa din partea creditelor ipotecare, in valoare de 4,4 miliarde RON (+49,3% an/an), urmate de creditele de consum, cu o productie de 6,1 miliarde RON (+12,9% an/an). Creditarea companiilor a ramas robusta, sustinuta de contributii atat din partea clientilor companii mari, cat si a IMM-urilor, insa ritmul anual de crestere s-a temperat la +15,0% an/an, comparativ cu trimestrele anterioare, pe fondul inaspririi conditiilor macroeconomice.
In acelasi timp, BRD a pastrat o orientare solida catre finantarea sustenabila, consolidand angajamentul sau ferm fata de dezvoltarea responsabila si sprijinind clientii in atingerea obiectivelor lor verzi. Noile finantari sustenabile oferite clientilor retail si companii au insumat 114,2 milioane EUR si, respectiv, 409,1 milioane EUR in primele 9 luni ale anului 2025.
Baza de depozite a crescut cu +10% an/an la finalul lunii septembrie 2025. Depozitele retail au crescut cu +2,8% an/an, sustinute de intrari mai mari din partea persoanelor fizice, desi concurate de emisiunile lunare de titluri de stat pentru populatie, care ofera randamente competitive. Depozitele din partea clientilor companii au inregistrat o crestere anuala de +23,7%, sustinuta in principal de clientii companii mari.
In acelasi timp, activitatea de administrare a activelor si-a continuat consolidarea, evidentiata prin extinderea numarului de clienti, a intrarilor nete, a cotei de piata si a pozitionarii. BRD Asset Management ofera acces pentru peste 171.000 de clienti la o varietate de clase de active si strategii prin intermediul celor 12 fonduri de investitii administrate. Activele aflate in administrare au ajuns la 8,1 miliarde RON la final de septembrie 2025, in crestere cu +39% an/an. Astfel, BRD Asset Management si-a consolidat pozitia de lider pe piata OPCVM-urilor, cu o cota de piata de 25,2% la final de septembrie 2025.
Extinderea utilizarii produselor si serviciilor prin configurarea adecvata a canalelor fizice si digitale
BRD asigura disponibilitatea produselor si serviciilor sale printr-un mix de prezenta fizica si digitala. La data de 30 septembrie 2025, reteaua bancii cuprindea 356 de sucursale (fata de 388 la 30 septembrie 2024), dintre care peste 60% echipate cu zone self-service disponibile 24/7.
Utilizarea canalelor digitale este in crestere constanta, asa cum reiese din numarul tot mai mare de utilizatori ai aplicatiei pentru mobil You BRD, care a ajuns la 1,83 milioane (+15% an/an la final de septembrie 2025), precum si numarul in crestere de tranzactii realizate prin aplicatie (+26% an/an), totalizand 45,7 miliarde RON in primele 9 luni ale anului 2025 (+52% an/an). Nivelul ridicat de utilizare a aplicatiei  este sustinut de imbunatatiri continue intr-un mediu extrem de competitiv si orientat spre inovare.
Printre cele mai notabile functionalitati lansate de BRD se numara optiunea multicurrency, care permite clientilor YouBRD sa conecteze mai multe conturi in valute diferite la un singur card, simplificand platile si reducand comisioanele de conversie.
De asemenea, clientii YouBRD pot efectua rambursari anticipate partiale ale creditelor (de consum si ipotecare) rapid si usor, direct din aplicatia YouBRD.
Programul de loialitate cu cashback disponibil in YouBRD se bucura de o rata de adoptie tot mai mare, peste jumatate dintre utilizatorii aplicatiei avand aceasta optiune activata (934.000 la finalul lunii septembrie 2025) si aproximativ 3,6 milioane RON acordati sub forma de cashback clientilor BRD de la lansarea programului, in luna iunie 2024.
Confirmarea robustetii financiare
Venitul net bancar al Grupului BRD a totalizat 3.252 milioane RON, in crestere cu +9%
i
n primele 9 luni 2025 fata de aceeasi perioada a anului trecut, sustinut atat de cresterea veniturilor din dobanzi, cat si a celor din comisioane si a altor categorii de venituri, neasociate dobanzilor. Veniturile nete din dobanzi, care reprezinta 71% din veniturile totale, au crescut cu +7,5% an/an in primele 9 luni ale anului 2025, evolutie sustinuta de efectul pozitiv de volum, avand in vedere cresterea creditelor retail si a celor acordate companiilor, precum si de structura favorabila a activelor, cu o pondere tot mai mare a creditelor. Veniturile din dobanzi au fost partial diminuate in perioada analizata de efectul negativ al ratelor de dobanda, in principal din cauza scaderii dobanzilor la creditele retail.
Veniturile nete din comisioane au mentinut un ritm de crestere de doua cifre, +12,7% an/an, sustinut de avansul comisioanelor aferente serviciilor, in contextul unei activitati foarte dinamice pe segmentele carduri, custodie, transferuri si creditare, incluzand si un element de venit unic legat de comisioanele de tranzactii cu carduri. In acelasi timp, comisioanele mai mari din angajamentele in afara bilantului au fost partial compensate de impactul negativ al comisioanelor aferente garantiei financiare primite in cadrul tranzactiei SRT cu IFC, incheiata la finalul lunii martie 2024.
Evolutia altor venituri bancare (+13,2% an/an) reflecta in principal efectul de baza in perioada aferenta primelor 9 luni din 2024 (provizion unic limitat inregistrat in T1 2024) si cresterea veniturilor nete din participatii, provenite in principal din dividende.
Cheltuielile operationale au fost mentinute sub control riguros, cresterea acestora (+8,4% an/an in primele 9 luni ale anului 2025) fiind influentata in principal de majorarea costurilor non-salariale, incluzand taxa pe cifra de afaceri, cheltuielile legate de IT&C si furnizorii externi de servicii.
Cresterea cheltuielilor cu personalul, de +3,1% an/an, reflecta in principal ajustarile salariale si ale altor beneficii, intr-un context de piata extrem de competitiv, precum si costurile asociate procesului de transformare in curs, partial compensate de reducerea numarului de angajati, ca urmare a optimizarii dimensiunii retelei, simplificarii proceselor si automatizarii.
Alte categorii de cheltuieli, ce nu tin de personal, sunt supuse unei presiuni crescute, in contextul dublarii taxei pe cifra de afaceri (4% incepand cu 1 iulie), ceea ce a dus la o valoare totala platita pentru perioada ianuarie – septembrie 2025 de 133,3 milioane RON, in crestere cu +40,6% an/an, comparativ cu 94,8 milioane RON in primele 9 luni ale anului 2024.
Contributia cumulata la Fondul de Garantare a Depozitelor si la Fondul de Rezolutie a crescut, de asemenea, la 49 milioane RON, fata de 43,5 milioane RON in primele 9 luni ale anului 2024.
Excluzand impactul taxei pe cifra de afaceri si al contributiilor cumulate la Fondurile de Garantare si Rezolutie, cresterea cheltuielilor operationale a fost limitata la +6% an/an in primele 9 luni ale anului 2025, sub nivelul mediu al inflatiei aferent aceleiasi perioade.
Venitul operational brut al Grupului BRD a atins 1.614 milioane RON in primele 9 luni ale anului 2025 (+9,6% an/an), in timp ce raportul cost/venit (C/I) s-a imbunatatit la 50,4% in primele 9 luni ale anului 2025, fata de 50,7% in primele 9 luni ale anului 2024. Excluzand taxa pe cifra de afaceri si contributiile cumulate la Fondul de Garantare a Depozitelor si Fondul de Rezolutie, imbunatatirea raportului C/I a fost semnificativa (peste 120 puncte de baza), ajungand la 44,8% in primele 9 luni ale anului 2025 (fata de 46,0% in primele 9 luni ale anului 2024).
Calitatea portofoliului de credite a ramas solida in primele 9 luni ale anului 2025, cu o rata a creditelor neperformante (NPL) la nivelul bancii in usoara crestere de la niveluri foarte scazute, ajungand la 2,4% in septembrie 2025, sub media sistemului bancar (2,8% in august 2025), in timp ce gradul de acoperire a NPL se mentine la un nivel confortabil (71,3% in septembrie 2025). Evolutia costului net al riscului confirma in continuare tendinta de normalizare, cu o alocare neta de provizioane de 195 milioane RON in primele 9 luni ale anului 2025 (fata de 136 milioane RON in primele 9 luni ale anului 2024), reflectand rezilienta segmentului companii, in timp ce indicatorii aferenti persoanelor fizice si companiilor mici au fost mai sensibili la evolutiile macroeconomice.
Toate aceste elemente au condus la un nivel bun de profitabilitate, cu un rezultat net al Grupului BRD de 1.158 milioane RON (fata de 1.094 milioane RON in primele 9 luni ale anului 2024), in crestere cu +5,8% an/an, in timp ce rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a marcat un nivel solid de ~16% in primele 9 luni ale anului 2025.
Rata de adecvare a capitalului BRD la nivel individual se mentine la un nivel confortabil, de 21,9% la finalul lunii septembrie 2025, excluzand impactul noilor tratamente reglementare temporare (valabile pana la 1 ianuarie 2026).
Rezultatele financiare ale BRD pentru primele 9 luni incheiate la 30 septembrie 2025 sunt disponibile publicului si investitorilor pe site-ul bancii, www.brd.ro, incepand cu ora 9:00. Copii ale documentelor pot fi obtinute si la cerere, gratuit, la sediul BRD-Groupe Societe Generale, situat in Bd. Ion Mihalache nr.1-7, sector 1, Bucuresti.
Note:
1
Rata NPL, rata de acoperire a NPL (conform ABE), la nivel de banca
Daca nu se prevede altfel, toate variatiile sunt fata de primele 9 luni ale anului 2024 (pentru elementele aferente contului de venit si pierdere) sau sfarsitul lunii septembrie 2024 (pentru elementele aferente bilantului).
BRD - Groupe Societe Generale opereaza o retea de 356 de unitati. Activele totale ale bancii la finalul lunii septembrie 2025 insumau 94 miliarde RON.
BRD face parte din Societe Generale, o banca europeana de prim rang si un actor major in economie de peste 160 de ani. Grupul Societe Generale are 119.000 de angajati care servesc peste 26 de milioane de clienti in 62 de tari din intreaga lume si opereaza prin trei linii de business complementare, care integreaza oferte ESG pentru toti clientii sai:
•              Retail banking in Franta, Private Banking si Asigurari
•              Global Banking si Solutii pentru Investitori
•              Mobilitate, Retail banking international si Servicii financiare
www.brd.ro
LinkedIn
Contact media:
Traian Traicu
traian.traicu@brd.ro