18.09.2025, 18:32:00PE
Materialitate: MEDIE
Max: 7,0 · Medie: 7,0
Detalii materialitate
Max: 7,0 · Medie: 7,0
Premier Energy achiziționează parcuri eoliene de 158 MW în Ungaria
Titlul original: Achizitie portofoliu de parcuri eoliene operationale de 158 MW in Ungaria
Rezumat AI pe subiecte
7.0/10Premier Energy PLC - PE Achizitie portofoliu de parcuri eoliene operationale de 158 MW in Ungaria Data Publicare: 18.09.
Premier Energy PLC - PE Achizitie portofoliu de parcuri eoliene operationale de 158 MW in Ungaria Data Publicare: 18.09.2025 18:32:56 Cod IRIS: 0D323 Catre: Bursa De Valori Bucures
Text extras
Premier Energy PLC - PE Achizitie portofoliu de parcuri eoliene operationale de 158 MW in Ungaria Data Publicare: 18.09.2025 18:32:56 Cod IRIS: 0D323 Catre: Bursa De Valori Bucuresti Autoritatea de Supraveghere Financiara RAPORT CURENT 28/2025 Conform prevederilor Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si Regulamentului Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si prevederile art. 99 din Codul Bursei de Valori Bucuresti, Titlul II, Emitenti si Instrumente Financiare. Data raportului 18.09.2025 Denumirea societatii Premier Energy PLC Sediul social Themistokli Dervi, 48, Athienitis Centennial Building, etajul 3, apartamentul/biroul 303, 1066, Nicosia, Cipru Email investor.relations@premierenergygroup.eu Nr. inreg. registrul societatilor Cipru HE316455 Capital social subscris si varsat 125.001,25 euro Numar de actiuni 125.001.250 Simbol PE Piata de tranzactionare Bursa de Valori Bucuresti, Segmentul Principal, Categoria Int'l Evenimente importante de raportat: Tranzactie pentru achizitia unui portofoliu de parcuri eoliene operationale cu o capacitate de 158 MW in Ungaria Conducerea Premier Energy PLC (denumita in continuare „Compania”) informeaza piata cu privire la semnarea unui acord pentru achizitia a 51% si a controlului asupra Iberdrola Renovables Magyarorszag KFT („Compania Tinta”) de la Iberdrola Renovables Internacional S.A.U. („Iberdrola”). Compania Tinta detine un portofoliu de parcuri eoliene operationale cu o capacitate de 158 MW in Ungaria. Prin aceasta achizitie, capacitatea totala instalata de energie regenerabila a Companiei in Romania, Republica Moldova si Ungaria va depasi 500 MW, incluzand si proiectele aflate in constructie. Compania Tinta opereaza 79 de turbine eoliene Gamesa, cu o capacitate instalata totala de 158 MW, care genereaza anual aproximativ 300.000 MWh de energie electrica. Turbinele au fost puse in functiune in perioada 2008–2010, in cadrul a cinci centrale amplasate pe doua situri situate in nord-vestul Ungariei, una dintre cele mai bune zone eoliene din Europa Centrala, datorita curentilor de aer relativ constanti proveniti din coridorul dintre Alpi si Carpatii Mici. Parcurile eoliene reprezinta aproximativ 50% din capacitatea eoliana operationala totala a Ungariei si circa un sfert din capacitatea eoliana instalata cumulata a Ungariei, Slovaciei si Cehiei. Activele au fost dezvoltate si operate de Iberdrola, unul dintre cele mai mari grupuri de energie regenerabila la nivel mondial, si au fost mentinute pe tot parcursul duratei lor de operare la standarde tehnice ridicate. Pentru Premier Energy, aceasta achizitie reprezinta prima investitie majora in productia de energie electrica in afara pietelor traditionale din Romania si Republica Moldova si creeaza premisele unei extinderi sustenabile in Ungaria, o piata caracterizata de fundamente solide si o pozitie strategica in Europa Centrala. Aproximativ 124 MW din portofoliu functioneaza deja in conditii de piata libera, iar restul de 34 MW vor face tranzitia la acest regim odata cu expirarea perioadei de tarifare reglementata de 15 ani, ce va avea loc in anul 2026. Valoarea tranzactiei este de 128 milioane EUR pentru 100% din actiunile Companiei Tinta, cu un mecanism de tip lockbox aplicabil incepand cu 1 ianuarie 2025. Dupa finalizarea tranzactiei, Premier Energy va detine o participatie de 51% si controlul asupra Companiei Tinta, restul actiunilor urmand sa fie detinute de societatea iG TECH CC Zrt., cu sediul in Ungaria. Tranzactia, a carei finalizare este estimata pentru sfarsitul anului 2025 sau inceputul anului 2026, este conditionata de obtinerea aprobarilor de reglementare uzuale. Compania a obtinut un angajament de finantare in valoare de 90 de milioane de euro pentru achizitia Companiei Tinta (calculat pe baza unei participatii de 100%), sub forma unui imprumut sindicalizat acordat de Vista Bank si Optima Bank (Grecia) in calitate de Aranjori Principali Mandatati si Imprumutatori Initiali. Jose Garza Director General